Ubicuu…

Sunt momente in viata unui om cand nu isi poate gasi locul. Sunt convins ca multi simt asta. Sau au simtit. Nu de putine ori am avut senzatia ca locul in care ma aflu nu mi-e potrivit. Unde suntem de fapt? Avem doar impresia ca suntem aici, dar de fapt noi ne aflam in alta parte? Suntem oare propriile noastre reflexii? Daca noi suntem imagini, de ce nu ne gasim si pe noi cei adevarati? Suntem in egala masura identici sau doar imaginea noastra este un trup, un sac de viermi infometati care asteapta sa iasa afara devorandu-ne imaginea?Si noi atunci ce suntem?

Suntem in permanenta miscare pentru ca nu ne gasim locul sau pentru ca imaginea se reflecta diferit cauzand omniprezenta?Vrem sa fim peste tot, dar nu suntem nicaieri. Suntem aici si vrem sa fim acolo. Cand suntem acolo vrem sa fim aici. Unde suntem noi? De ce nu ma pot vedea pe mine asa cum sunt de fapt? De ce am atat de multe fete, de ce am atat de multe senzatii? De ce nu pot fi simplu? Sunt oare propriul meu prizonier si traiesc oglindit in mijlocul unei naturi moarte care ma asteapta sa fac parte din ea?

Datorie…

Ultimele comentarii despre Hitler, despre succesele celor care abereaza in nesimtire despre omul Hilter, despre comandantul Hilter, despre barbatul Hitler etc. au creat diverse polemici. Asa cum se intampla de decenii, acesti speculanti ai istoriei nu fac altceva decat sa intareasca convingerile  contemporanilor ce aduc acuze la adresa fascistilor si critica acerb sexualitatea lui Hitler, experimentele lui Mengele sau camerele de gazare de la Auschwitz. Nu pot sa nu spun ca din ce se vede sistemul si-a facut datoria. A prins radacini si a hranit omenirea ani de zile cu informatii deformate despre adevarul istoric. Ce adevar istoric vor intreba unii? Ca Hitler a fost un frustrat si a omorat milioane de oameni sau ca Germania nazista a format cei mai mari cercetatori?Sau adevarul despre restructurarea Armatei Rosii, Siberia, gulaguri si infometare? A, dar despre astea nu s-a scris si nici nu se scrie ca oricum nu se vinde…

Spune-mi ca nu e vineri

Cand ma gandesc la ce a fost nu am regrete. Mi-aduc aminte de oameni, lucruri si imi tresare inima. Ma inconjor de amintiri si am o stare de bine, o stare care ma face pentru o clipa, doua sa vizez si sa ma teleportez in trecut. Ce repede trece timpul…Sunt o victima a ceasornicului, un ratacit al timpului. Inchid ochii si in decurs de o secunda cativa ani imi trec prin fata. Vad cu ochii mintii lumina anilor trecuti, cu bucurii, suferinte, nervi, stres, fericire…Ma simt minunat cand ma gandesc la trecut. Totul e atat de bine tiparit, e atat de clar. Traiesc prezentul ancorat de prezent. Viitorul e incert o stim cu totii. Trecutul va fi mereu. Prezentul este. Tot ce poti face e sa traiesti prezentul. Sa faci alegerea cea mai buna pentru moment. Oricum nu mai poate afecta trecutul. Poate afecta doar viitorul. E important sa faci alegeri gandindu-te la viitor, e important sa ai in vedere trecutul. Unele lucruri nu se pot sterge niciodata, unele lucruri nu se vor schimba niciodata. M-am convins ca lucrurile pur si simplu sunt. Daca nu sunt nu vor fi niciodata. Nici acum nici in viitor. Vor exista poate in imaginatie, vor exista pentru asa vrem noi sa credem. Ne mintim zilnic, traim zilnic o iluzie. Unde e adevarul?Poate nici in trecut, nici in viitor. Adevarul e in prezent, iar cand vom realiza va fi deja in trecut…